Legislația electorală care a stat la baza invalidării alegerilor locale noi din Chișinău va fi supusă unei analize

0
33

Legislația electorală care a stat la baza invalidării alegerilor locale noi din Chișinău va fi supusă unei analize de către experți din domeniul legislativ. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat astăzi de Legislativ, iar în termen de 60 de zile urmează să fie prezentate soluții pentru ca astfel de cazuri să nu mai aibă loc, scrie ziarulnational.md.

Proiectul respectiv a provocat discuții aprinse în plenul Parlamentului. Reprezentanții opoziției susțin că problema nu a fost creată de legislația proastă, ci de actuala putere care nu l-ar fi vrut pe Andrei Năstase în calitate de primar general al capitalei și ar fi influențat instanța de judecată să emită un asemenea verdict.

„Acest proiect este fariseic. Legislația electorală este bună, problema e că se aplică selectiv. Cel mai important e să lăsați justiția să ia decizii corecte. O soluție pentru depășirea acestei situații ar fi atragerea la răspundere a judecătorilor care nu au validat alegerile”, a propus liberal-democrata Maria Ciobanu.

La rândul său, liberalul Lilian Carp este convins că decizia instanței de nevalidare a mandatului lui Năstase a fost o „comandă politică”.

Comunistul Oleg Reidman crede că Parlamentul poate să soluționeze foarte simplu această problemă, numai că trebuie să se vrea acest lucru. „Se poate de abrogat Codul Electoral și de organizat alegeri anticipate noi. De ce avem nevoie de o asemenea comisie?”, a întreabat acesta.

Și socialiștii au criticat propunerea de a forma o comisie care să expertizeze cadrul legal din R. Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ