ACUZAŢII GRAVE: Consilierul președintelui Dodon minte despre bunurile deținute de familia sa

0
52

Consilierul președintelui Igor Dodon are nu doar grave probleme de integritate. Acesta minte despre bunurile deținute de familia sa, puse sub sechestru de procurorii anticorupție. Mai mult, Lebedinschi, individ cunoscut deja publicului și prin limbajul plin de înjurături și amenințări bădărănești la adresa oponenților, afirmă că toate investigațiile despre el și socrul său, fostul procuror general Valeriu Balaban, ar fi aiureli, scrie actual.md.

„Socrul meu nu mai este procuror din 2009. Mi-am luat licența (de avocat – n.r.) în 2010 și m-am însurat abia peste un an și jumătate după asta. Toate bunurile la care au făcut trimitere jurnaliștii au fost procurate legal de soția mea„, a declarat consilierul lui Dodon pentru știri.md

Am reușit să aflăm că soția lui Lebedinschi, Valeria, a dat în judecată Procuratura Anticorupție și cere ridicarea sechestrului de pe mai multe bunuri amplasate în afara municipiului Chișinău. Ședința de judecată în acest dosar este programată pentru 8 octombrie la Judecătoria Buiucani.

Am intrat în posesia unor documente care arată că este vorba despre un complex patrimonial agroindustrial. Acesta include un teren extravilan cu suprafața de peste 6,12 ha, trei construcții agroindustriale cu suprafața de aproximativ 1500 de metri pătrați fiecare și zece anexe și alte edificii cu o suprafață totală de aproximativ 2270 de metri pătrați. Toate aceste construcții, cu suprafața totală de peste 6700 de metri pătrați, sunt amplasate în același loc.

Curios este faptul că, potrivit unei investigații a crimemoldova.com, Valeriu Balaban deține mai multe încăperi, cu suprafaţa totală de 6,7 mii de metri pătraţi, lângă satul Bardar, raionul Ialoveni, care în perioada sovietică au aparţinut complexului de porcine din raionul Ialoveni. Concomitent, familia mai are în posesie şi terenul aferent, cu suprafaţa totală de 6,1218 ha (de aici). Cifrele coincid cu cele indicate în cererea de chemarea în judecată, depusă de Valeria Lebedinschi.

Potrivit documentelor cadastrale, ferma a fost procurată în 2004, când Valeriu Balaban se afla la cârma Procuraturii Generale, dar a înregistrat-o pe numele fiicei Valeria, care avea atunci 20 de ani.

Crimemoldova.com mai scrie că, în 2014, Valeria Lebedinschi oferă în arendă pentru un termen de 24 de ani 0,65 ha din terenuri, întreprinderii Serviciul Juridic European.

Fondatorii firmei sunt soţii Balaban şi cei doi copii ai lor, iar administrator este Valeriu Balaban. Firma a fost fondată în octombrie 2008, atunci când fostul procuror general deţinea funcţia de consilier prezidenţial pentru misiuni speciale. Printre genurile de activitate ale întreprinderii se numără comerţul cu ridicata al animalelor vii, activităţi de secretariat şi traducere, comerţul cu ridicata al cerealelor, seminţelor şi furajelor pentru animale, activităţi ale birourilor şi serviciilor de consultaţii juridice (inclusiv ale avocaţilor particulari), creşterea porcinelor, inclusiv a animalelor de prăsilă, creşterea păsărilor, intermedieri pentru vânzarea unui asortiment larg de mărfuri etc.

Dacă Maxim Lebedinschi insistă că toate aceste bunuri au fost cumpărate legal de către soția sa, el trebuie să explice de unde avea fiica procurorului general bani, la 20 de ani, ca să cumpere un astfel de complex.

Amintim că sechestrul a fost pus pe bunurile identificate de procurori ca aparținând de facto lui Valeriu Balaban. Fostul procuror general este învinuit că ar fi dispus cumpărarea pentru Procuratură a unei clădiri la un preț de 9 milioane de lei, de aproape 4 ori mai mare decât cel real.

Mai mult, fostul procuror a cumpărat imobilul, în pofida faptului că a fost informat că acesta este impracticabil și trebuie demolat. Blocul vizat era destinat amplasării subdiviziunilor Procuraturii Generale.

După tranzacție, fostul procuror general a încheiat și un contract pentru reconstrucția clădirii cu un agent economic, fiind achiziționate servicii și materiale de construcție la un preț majorat față de cel de pe piață.

În total, pentru procurarea și reconstrucția imobilului, suma achitată de Procuratura Generală, în perioada 2006-2009, a fost de peste 24 mln de lei. Totodată, blocul nu a fost finalizat nici până în prezent. Procurorii au dispus sechestre asupra bunurilor învinuiților în sumă de peste 17 mln de lei, iar Ministerul Finanțelor a înaintat o acțiune civilă în valoare de peste 24 mln de lei, pentru restituirea prejudiciului cauzat. Socrul lui Lebedinschi riscă până la 10 ani de închisoare.

Sursa: actual.md