Adevărata origine a lui Ştefan cel Mare: copil din flori, fiu al unui bastard ca…

0
79

Ştefan cel Mare a fost un domn care şi-a câştigat tronul cu sabia. La fel ca şi tatăl său, un fiu din flori al lui Alexandru cel Bun. Sunt însă şi supoziţii care arată că de fapt marele voievod se trage dintr-o linie domnească secundară.

Ştefan cel Mare, sau Ştefan al III-lea Muşat, aşa cum este cunoscut în genealogia domnilor, este una dintre figurile legendare ale românilor. Şi pe bună dreptate. A fost cunoscut ca un erou al întregii creştinătăţi răsăritene, a reuşit câteva decenii să ţină piept turcilor şi să ofere micului voievodat al Moldovei o importanţă sporită faţă de predecesorii săi.

Dacă despre Ştefan cel Mare se ştiu multe lucruri, fiind de altfel popularizat intens, despre înaintaşii săi se ştiu foarte puţine. De altfel, în jurul strămoşilor săi s-au născut controverse şi nu se ştie nici astăzi cu certitudine, de exemplu, cine a fost bunicul lui Ştefan cel Mare şi care este de fapt linia sa genealogică.

continuare pe adevarul.ro