ALERTĂ MAXIMĂ! Noi desfășurări de trupe rusești în stânga Nistrului!

0
39

Șoferii și mecanicii din cadrul unității militare motorizate a Grupului Operativ al Trupelor Ruse (GOTR) anunță despre organizarea unui marș al automobilelor și a tehnicii blindate în Zona de Securitate.

Potrivit novostipmr, aceste acțiuni au loc în legătură cu pregătirea pentru rotația cadrelor în cadrul trupelor de pacificatori din stânga Nistrului. Astfel, șoferii și mecanicii prezintă rapoarte privind regulile de circulație, tehnicile de securitate și verifică funcționalitatea autoturismelor, anunță serviciul de presă al Districtitului militar Vest din cadrul Ministerului rus al Apărării, notează Radio Chișinău.

Militarii GOTR au realizat deja pregătirile finale pentru exercițiile din Zona de Securitate, efectuând un marș pe o distanță de 25 de kilometri atât în localități, cât și pe terenurile din apropierea acestora.

Rotația cadrelor unității militare motorizate Grupului Operativ al Trupelor Ruse (GOTR)  va avea loc în perioada 23-27 octombrie.