ALERTĂ! Rusia avertizează că ar putea urma revolte în Ucraina dacă indepenedența Patriarhiei ucrainene va fi recunoscută de Constantinopol

0
40

Biserica Ortodoxă Rusă a avertizat miercuri că ar putea avea loc revolte în Ucraina dacă o Patriarhie ucraineană independentă faţă de Moscova va fi recunoască de Constantinopol, în condiţiile în care o decizie pe marginea acestui subiect este aşteptată în viitorul apropiat, informează AFP, potrivit Agerpres şi Radio Chişinău.

Patriarhul Constantinopolului, Bartolomeu, „primul între egali” în raport cu alte patriarhii de Biserici ortodoxe, urmează să decidă asupra viitorului religios al Ucrainei, unde există o Biserică afiliată Moscovei şi o alta fidelă Patriarhiei de la Kiev, autoproclamată după independenţa ţării, în 1992, şi care la ora actuală nu este recunoscută de nicio Biserică ortodoxă din lume.

În condiţiile în care această recunoaştere pare să se apropie, Biserica Ortodoxă Rusă a anunţat deja că a rupt o parte din legăturile sale cu Patriarhia Constantinopolului, cu care are relaţii foarte dificile.

„Asistăm deja la confiscarea ilegală a bisericilor ortodoxe în Ucraina. Credincioşii sunt în defensivă”, a declarat miercuri Mitropolitul Hilarion, însărcinat al diplomaţiei Patriarhiei de la Moscova. „Ne putem imagina ce se va întâmpla dacă aceste uzurpări vor fi oficial aprobate de autorităţi şi dacă ele vor căpăta un caracter sistemic. Desigur, oamenii vor ieşi în stradă şi vor apăra ceea ce este sacru pentru ei”, a adăugat el, citat agenţia de presă Interfax.

Biserica afiliată Patriarhiei de la Moscova este cea mai importantă comunitate religioasă din Ucraina în ceea ce priveşte numărul de parohii, însă un număr tot mai mare de ucraineni se identifică drept enoriaşi ai Patriarhiei Kievului.

Adesea tensionate, relaţiile dintre aceste două Biserici au fost exacerbate odată cu declanşarea crizei ruso-ucrainene marcate de anexarea Crimeei de către Rusia, în martie 2014, urmată de conflictul din estul separatist prorus al Ucrainei, conflict care s-a soldat până acum cu peste 10.000 de morţi.