Anularea votului uninominal a intrat în vigoare. Ce mai prevede noua modificare a sistemului electoral

0
61

După ce a fost promulgată de urgență de șeful statului, Legea privind revenirea la sistemul electoral proporțional, pe liste de partid și anularea sistemului mixt a fost publicată în Monitorul Oficial al R.Moldova, notează Radio Chişinău.

Printre alte prevederi se numără  votul timp de două zile în străinătate, excluderea necesității prezentării de către candidați a certificatelor de integritate și revenirea la interdicția privind agitația electorală în ziua alegerilor și în cea precedentă alegerilor.

Pragul de acces în Parlament pentru partide a fost redus de la 6 la 5%, iar  pentru blocurile electorale – de la 8 la 7%. Candidații independenți trebuie să obțină 2% din voturi pentru a fi aleși deputați.

Totodată, listele candidaților pentru alegerile parlamentare și locale vor fi întocmite, respectându-se cota minimă de reprezentare de 40% pentru ambele sexe, minimum câte patru candidați la fiecare zece locuri.

Guvernul, în termen de trei luni, urmează să prezinte Parlamentului propuneri pentru a pune în concordanță legislația în vigoare cu prezenta lege.

Amintim că sistemul electoral a fost modificat în iulie 2017, prin votul deputaților Partidului Democrat și al socialiștilor. Atunci s-a trecut de la votul pe liste de partid, la cel mixt, cu 51 de deputați din cei 101 aleși în circumscripții electorale. Sistemul mixt a fost aplicat la alegerile parlamentare din februarie 2019.