Atentat la metroul din Sankt Petersburg: Bilanţul a ajuns la 15 morţi

0
75

O femeie care a fost rănită la 3 aprilie în atentatul de la metroul din Sankt Petersburg (nord-vestul Rusiei) a decedat vineri dimineaţa la spital, ridicând bilanţul acestui atac la 15 morţi, au anunţat autorităţile locale, informează AFP.

‘O femeie, în vârstă de 56 de ani, care se afla în stare foarte gravă, a murit în urma rănilor’, a anunţat pe Twitter viceguvernatorul acestui al doilea oraş ca mărime din Rusia, Anna Mitianina.

Douăzeci şi trei de persoane rănite în atentatul cu bombă de la metroul din Sankt-Petersburg rămân internate în spitalele din fosta capitală imperială rusă, iar patru dintre ele sunt în stare gravă, potrivit medicilor.

Presupusul autor al atacului din 3 aprilie, Akbarjon Djalilov, un tânăr de 22 de ani originar din Kârgâzstan, a murit în atentat.

Justiţia rusă a plasat în detenţie zece persoane originare din ţările Asiei Centrale, suspectate că ar fi fost complici ai lui Djalilov, printre acestea numărându-se şi doi fraţi arestaţi lângă Moscova şi acuzaţi că au participat direct la organizarea atentatului.

Şeful Serviciului Federal de Securitate (FSB), Aleksandr Bortnikov, a anunţat joi că a identificat provizoriu organizatorul sau organizatorii atentatului, până în prezent nerevendicat, fără a face alte precizări.

Sursă: Agerpres