ATENȚIE: Precizare a „Moldovatransgaz” privind modificarea tarifului pentru transportarea gazelor naturale

0
41

Consumatorii finali nu vor fi afectați de majorarea tarifelor pentru transportarea gazelor. Cu această precizare vine compania „Moldovatransgaz” care dă asigurări că modificarea tarifului pentru prestarea serviciului de transport gaze naturale, propusă pentru examinare în cadrul ședinței de săptămâna trecută a Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, nu va conduce la majorarea tarifelor la gaze naturale pentru consumatorii finali ai Republicii Moldova, transmite IPN, citată de Radio Chișinău.

Întreprinderea menționează într-un comunicat de presă că tariful actual pentru prestarea serviciului de transportare a gazelor naturale constituie 32,32 lei/1000 m3. Tariful dat a fost calculat reieșind din volumul de gaze naturale total transportat pe teritoriul Republicii Moldova în mărime de 19948,45 milioane m3, inclusiv: pentru consumatorii Republicii Moldova – 997,613 milioane m3 și volumul de gaze naturale tranzitat – 18950,84 milioane m3. În 2019, volumul de transportare a gazelor naturale pe teritoriul Republicii Moldova în regim tranzit s-a diminuat considerabil: cu 88,9% (revers) și cu 93,5% (clasic).

Printre alți factori importanți care vor influența modificarea tarifelor pentru prestarea serviciului de transportare a gazelor naturale se numără actualizarea acestora, în conformitate cu cerințele Metodologiei tarifare în vigoare, aprobată de ANRE, luând în considerare indicii efectivi pe perioada 2015-2018, indicii preconizați pe anul 2019, precum și și indicii prognozați pe anul 2020. Printre factori se mai numără și actualizarea mărimii uzurii și a rentabilității, luând în considerare introducerea noilor active materiale pe termen lung și a activelor nemateriale în perioada anilor 2018-2019.

Potrivit „Moldovatransgaz”, în legătură cu factorii menționați, a apărut necesitatea aprobării tarifului pentru transportarea gazelor naturale pentru utilizatorii rețelei de transport din Republica Moldova și tarifele pentru transport gaze pentru consumatorii transfrontalieri, în regim de tranzit, în funcție de direcția fluxului de transportare a gazelor naturale (clasic și/sau în revers). Se prevede ca aceste tarife să fie provizorii până la intrarea în vigoare a noii Metodologii de calculare, aprobare și aplicare a tarifelor reglementate pentru serviciul de transport al gazelor naturale, care va pune în aplicare un nou model de calculare a tarifelor de transport gaze pe baza principiului „intrare – ieșire”.

Reamintim că, recent, operatorii de rețea de transport gaze ai Republicii Moldova și Ucrainei au semnat Acordul tripartit de interconectare pentru toate punctele de interconectare: Alexeevka, Grebeniky, Căuşeni, Ananyiv, Limanskoe pentru asigurarea transportului de gaze naturale începând cu 1 ianuarie 2020, ținând cont de faptul că în 2020 sunt posibile 2 scenarii de transportare a gazelor naturale în Republica Moldova, scenariul clasic și în regim revers.