Avertismentul lui Jean-Claude Juncker: Independenţa Cataloniei ar provoca divizarea Uniunii Europene

0
17

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat vineri că nu doreşte independenţa Cataloniei faţă de Spania întrucât ar încuraja alte regiuni să acţioneze la fel şi ar provoca divizarea Uniunii Europene, relatează site-ul agenţiei Reuters, citat de Mediafax.

„Dacă vom permite Cataloniei – deşi nu este problema noastră – să se separe, alţii vor face acelaşi lucru. Nu vreau asta”, a spus Juncker, în cadrul unui discurs la Universitatea Luxembourg.

Preşedintele Comisiei Europene s-a declarat „foarte îngrijorat” în privinţa tendinţelor separatiste din Europa şi l-a încurajat pe premierul spaniol Mariano Rajoy să readucă situaţia sub control.

Referindu-se la solicitările Cataloniei de mediere din partea UE, Juncker a afirmat că Blocul comunitar nu poate interveni dacă doar o singură parte îi cere să facă acest lucru. Liderul Comisiei Europene a transmis că are încredere în Mariano Rajoy pentru rezolvarea unei situaţii catalogată drept „problemă internă”.

Anterior, lideri europeni precum cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Emmanuel Macron şi-au declarat sprijinul pentru guvernul central de la Madrid şi pentru menţinerea unităţii Spaniei.

Miercuri, premierul Spaniei a acordat guvernului Cataloniei, condus de Carles Puigdemont, un termen de cinci zile pentru a clarifica dacă a proclamat sau nu independenţa. Dacă Guvernul de la Barcelona îşi va menţine poziţia, Madridul va putea activa Articolul 155 al Constituţiei Spaniei, care prevede posibilitatea suspendării autonomiei Cataloniei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ