Bela și Martha Karolyi ies la atac în mega-scandalul sexual din echipa de gimnastică a SUA

0
89

Celebrii antrenori de gimnastică de origine română, Bela și Martha Karolyi, au dat în judecată Federația de Gimnastică a SUA și Comitetul Olimpic American, cerând prejudicii de peste 1 milion de dolari ca urmare a mega-scandalului sexual care l-a avut în centru pe medicul echipei naționale de gimnastică, Larry Nassar, scrie realitatea.net.

Cei doi antrenori spun că nu pot fi făcuți răspunzători în niciunul dintre procesele intentate de fostele gimnaste abuzate de medicul echipei.

Potrivit acuzațiilor depuse la tribunalul din Walker County, soții Karoly spun că Federația de Gimnastică a SUA a încălcat înțelegerea făcută cu privire la ferma din Texas a soților Karoly unde se antrenau gimnastele americane.

În plus, oficialii americani de la federația de gimnastică s-ar fi distanțat de antrenorii lotului național și nu i-ar fi apărat în fața acuzațiilor legate de abuzurile sexuale ale medicului Nassar, mai spun soții Karoly.

Domeniul din Texas al celor doi a fost timp de 16 ani centrul de pregătire al lotului feminin de gimnastică al SUA. Din ianuarie, federaţia a anunţat încheierea colaborării, pe domeniul respectiv fiind bănuit că s-au comis multe dintre abuzuri.

Pedeapsă cruntă pentru fostul doctor al gimnastelor din SUA, după acuzaţiile de abuz sexual

Larry Nassar, fostul doctor al lotului naţional de gimnastică al SUA, a primit încă o sentinţă de peste 100 de ani de închisoare, fiind găsit vinovat de acuzaţiile de abuz sexual aduse de foste sportive.

Numărul femeilor care îl acuză pe doctorul Nassar de abuz a crescut la peste 265.

Larry Nassar, fostul doctor al lotului naţional de gimnastică al SUA, a primit o nouă sentinţă de până la 125 de ani de închisoare pentru molestarea unor tinere atlete de la un centru din Michigan, potrivit BBC News.

O fostă campioană i-a dat în judecată pe antrenori

Sabrina Vega, campioană mondială la Tokyo, pe echipe, în 2011, îi acuză pe cei doi antrenori că nu au protejat-o de abuzurile sexuale comise de fostul medic al lotului american, doctorul Larry Nassar.

În vârstă azi de 22 de ani, Sabrina Vega susține că multe dintre agresiunele la care a fost supusă au avut loc la ferma soților Karolyi. Sportiva cere daune de peste un milion de dolari.

„Federația de Gimnastică din SUA, Comitetul Olimpic American și soții Karolyi nu au reușit să mă protejeze pe mine și pe celelalte sportive încredințați îngrijirii lor și cred că ar trebui să fie trași la răspundere”, spune sportiva citată de paginiromanesti.ca.

Peste 200 de gimnaste au fost abuzate sexuale de fostul medic Nassar. Soții Karolyi susțin că nu știut despre aceste abuzuri și au dat, la rândul lor, în judecată Federația de Gimanstică și Comitetul Olimpic American.

Bela Karoly s-a născut la Cluj şi e omul care a descoperit-o şi antrenat-o pe Nadia Comăneci, „Zeiţa de la Montreal”. În 1981, s-a stabilit alături de soţia sa, Martha, în Statele Unite al Americii.