Brad Pitt a apărut cu un nou tatuaj dedicat Angelinei Jolie şi copiilor

0
408

Starul hollywoodian Brad Pitt a fost surprins cu un tatuaj pe antebraţul drept, în formă de cruce, cu iniţialele Angelinei Jolie şi ale celor şase copii biologici şi adoptaţi, scrie popsugar.com, citat de România Liberă.

6

Însă, actorul Brad Pitt nu este primul din familia lui care a făcut un astfel de gest, întrucât Angelina Jolie şi-a tatuat mai demult umărul stâng, toate coordonatele locurilor de naştere ale copiilor şi soţului ei.

Deschideţi galeria foto de mai sus pentru a vedea imagini cu tatuajele pe care Brad Pitt şi Angelina Jolie le-au dedicat familiei lor.

Celebrul cuplu a adoptat primii trei copii, Maddox, Pax şi Zahara, din Cambodgia, Vietnam şi Etiopia. Copiii biologici ai cuplului, Shiloh şi gemenii Knox şi Vivienne, au fost născuţi în Namibia şi, respectiv, Franţa.

Actorii americani Angelina Jolie, în vârstă de 40 de ani, şi Brad Pitt, în vârstă de 51 de ani, s-au căsătorit în 23 august 2014, într-o capelă de pe proprietatea lor din sudul Franţei, Chateau Miraval, în cadrul unei ceremonii private, la care au participat doar membrii celor două familii şi câţiva prieteni apropiaţi ai cuplului.