Campionatul Mondial de Fotbal 2018. Anunţul de ultimă oră făcut de preşedintele UEFA

0
58

Preşedintele Uniunii Europene de Fotbal (UEFA), Aleksander Ceferin, nu este surprins de faptul că toate cele patru echipe calificate în semifinalele Cupei Mondiale 2018 din Rusia provin de pe bătrânul continent, informează agenţia DPA, citată de realitatea.net.

„Nu sunt surprins, deoarece fotbalul este organizat diferit în Europa. Există mai multă infrastructură, mai mult staff tehnic. Noi lucrăm într-un mod total diferit şi această diferenţă va creşte tot mai mult în fiecare an”, a declarat Ceferin în cursul unei conferinţe de presă pe care a susţinut-o luni, la Riga, capitala Letoniei.

Ultima ţară din afara Europei care a cucerit titlul de campioană a lumii a fost Brazilia, în 2002. De atunci, coroana mondială a revenit, pe rând, Italiei (2006), Spaniei (2010) şi Germaniei (2014), iar anul acesta, titlul va fi atribuit uneia dintre cele patru selecţionate europene din careul de aşi: Belgia, Franţa, Anglia sau Croaţia.

Campionatul Mondial de Fotbal 2018. „Faptul că zece dintre cele 13 calificate pentru turul al doilea al Cupei Mondiale şi şase dintre cele opt calificate în sferturile de finală sunt europene nu mă surprinde. Acum sunt foarte relaxat, pentru că una dintre echipele noastre va câştiga finala”, a mai spus preşedintele UEFA.

Acesta a evidenţiat, totodată, „marile individualităţi” ale naţionalei Belgiei şi Croaţiei şi a subliniat că Franţa are „o fantastică echipă modernă”, în timp ce „Anglia este bună aşa cum nu a mai fost de zeci de ani”.

Preşedintele UEFA a estimat ca „foarte bun” modul în care a fost organizată Cupa Mondială de către Rusia, afirmând că nu au fost constatate „probleme majore”. De asemenea, el a precizat că sistemul de arbitraj video (VAR), utilizat în premieră la un turneu final mondial, a avut „plusuri şi minusuri”, însă „nu mai există cale de întoarcere”, urmând să fie „integrat şi în competiţiile europene, într-o manieră sau alta”.