Candidatul lui Trump la Curtea Supremă, în mijlocul unui scandal sexual ce zguduie SUA

0
40

Femeia care l-a acuzat pe candidatul la Curtea Supremă de Justiţie a Statelor Unite, Brett Kavanaugh, de abuz sexual la începutul anilor 1980, a decis să facă publice acuzaţiile şi să furnizeze detalii despre presupusul incident, a transmis duminică cotidianul The Washington Post, potrivit realitatea.net.

Într-un interviu acordat cotidianului, Christine Blasey Ford a spus că, în calitate de studentă a unui liceu din suburbia Maryland de lângă Washington, Kavanaugh era beat când a incercat să o imobilizeze, apoi să o pipăie şi să o dezbrace de haine, notează Mediafax.

În interviul acordat pentru The Washington Post, Ford a spus că atunci când a încercat să strige după ajutor, Kavanaugh i-a pus mâna peste gură. „Am crezut că ar putea să mă omoare din greşeală”, a declarat Ford, adăugând: „Încerca să mă atace şi să-mi scoată îmbrăcămintea”.

Săptămâna trecută, Kavanaugh a declarat că neagă „categoric şi fără echivoc” afirmaţiile.

Liderul senatorilor democraţi, Chuck Schumer, a declarat: „Comisia Juridică a Senatului trebuie să amâne votul până când aceste acuzaţii grave şi credibile sunt investigate temeinic”.

Senatorul democrat Diane Feinstein, liderul democrat a Comisiei Juridice, a emis o declaraţie duminică solicitând amânarea numirii în funcţie a lui Kavanaugh.