Ce salariu avea Nicolae Ceaușescu. Suma este incredibilă

0
19

Deși ocupa cea mai mare funcție în statul român la vremea respectivă, fostul președinte Nicolae Ceaușescu nu avea, nici pe departe, cel mai mare salariu din România, scrie realitatea.net.

Dezvăluirea a fost făcută de Petre Gigea, care a fost ministru de Finanţe şi consilier personal al dictatorului comunist, potrivit ONE.

„15.000 de lei era salariul lunar al preşedintelui României prin 1984. Primul-ministru avea cu o mie de lei mai puţin decât el, viceprim-ministrul cu două mii de lei mai puţin, iar noi, miniştrii, aveam mai puţin. O precizare: 9.000 de lei era salariul meu propriu-zis de ministru, plus 2.000 de lei – indemnizaţia de conducere, dar care nu intra la calculul pensiei deoarece Ceauşescu nu accepta ideea unor pensii mari.

La ora aceea, cursul neoficial al dolarului american era de aproape 30 de lei. Dacă am face un calcul aproximativ, am putea zice că salariul lui Nicolae Ceauşescu a fost de aproape 500 de dolari SUA pe lună”, a explicat Petre Gigea.

LĂSAȚI UN MESAJ