China ‘RECROIEȘTE” treptat harta lumii!

0
49

Spre deosebire de SUA si Europa, China foloseste comertul si investitiile straine directe in scopuri strategice, cucerind bunavointa diferitelor tari ale lumii, intensificandu-si influenta politica si obtinand pentru sine minereurile care-i sunt necesare pentru dezvoltarea economiei proprii. „Un coridor, un singur drum” este cel mai impresionant exemplu al acestei strategii, scrie publicatia americana The Atlantic, citată de incomemagazine.ro.

O initiativa complexa, care include o serie intreaga de proiecte de infrastructura, unele demarate deja, altele care isi asteapta lansarea. In urmatorii zece ani, China si-a propus sa creeze o retea de drumuri extrem de ramificata, mai intai in Asia, apoi in intreaga lume. Obiective finantate in special prin credite si cu participarea intreprinderilor chineze. Ceea ce inseamna ca, daca un stat participant nu-si va putea achita datoria, Beijing va deveni proprietarul unor mine de carbine, oleoducte si centrale electrice.

Astfel, China dobandeste parghii colosale de infleunta. Dar, subliniaza autorul articolului din The Atlantic, „China face toate astea nu din altruism si nici din dorinta de a stabili situatia din tarile unde ea ofera imprumuturi. Ce sens au, in acest sens, sumele enorme cheltuite pentru vecinii sai? In primul rand, China este mult prea dependenta, la est, de iesirea la mare si de ingustra stramtoare Malacca, de langa Singapore, pe unde importa si exporta marfuri.

In acelasi timp, proiectul „Un coridor, un singur drum” pune in mainile Chinei parghii de influenta asupra multor tari mici, care se simt obligate fata de Beijing in plan economic. Ce inseamna insa acest lucru pentru „ordinea mondiala liberala”, aparata cu atatea eforturi in ultimii 70 de ani de Statele Unite si lumea statelor occidentale?

Daca scopul propus vizeaza, cu adevarat, asigurarea pacii si cresterea nivelului de trai, e bine. Istoria a demonstrat ca tarile care fac comert intra mai rar in conflicte, si nu numai cu partenerii lor de afaceri. Dar chiar daca vor fi mai putine razboaie intre statele care au beneficiat de investitii chineze, SUA vor reusi cu greu sa-si impuna punctul de vedere in numeroase chestiuni, incepand cu lupta impotriva terorismului si terminand cu instituirea de sanctiuni impotriva celor ostili Occidentului.

Pe de alta parte, se constata faptul ca, foarte frecvent, China investeste in tari tinute la distanta de restul lumii pentru ca sunt conduse de dictatori, pentru acolo nu sunt respectate drepturile omului, iar coruptia infloreste. Este vorba de state precum Coreea de Nord, Nigeria, Angola, etc.

Ce ar trebui sa faca Occidentul in aceste conditii? Avand in vedere ca Occidentul nu dispune de 100.000 de miliarde de dolari pentru a investi in dezvoltarea infrastructurii din alte tarii, el ar trebui sa se implice in acest joc lansat de China, incercand sa impune anumite norme si limite. Cu alte cuvinte, Occidentul nu trebuie sa priveasca pasiv cum Beijingul recroieste zonele de influenta la nivel global.