Chișinăul insistă asupra soluționării problemei școlilor cu predare în grafie latină din regiunea transnistreană

0
54

Un schimb de opinii a avut loc astăzi între Vicepremierul Cristina Lesnic și Reprezentantul special al Federației Ruse în reglementarea transnistreană, Serghei Gubarev, inclusiv, cu efectuarea unui follow-up pe marginea rezultatelor vizitei întreprinse de către oficialul rus la Tiraspol, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare.

Discuțiile între cei doi interlocutori s-au axat pe problematica școlilor cu predare în grafie latină din regiunea transnistreană, fiind reiterată indispensabilitatea excluderii practicii aplicate în mod constant de către Tiraspol privind notificarea preliminară a așa-numitelor structuri din stânga Nistrului întru a facilita libera circulație a elevilor, părinților și a profesorilor din aceste instituții de învățământ.

Cristina Lesnic a accentuat, în mod special, despre necesitatea atragerii unei atenții sporite problemei vizate, subliniind că prin menținerea abordărilor actuale din partea Tiraspolului este încălcat dreptul fundamental la libera circulație și din aceste considerente va aduce în discuție acest subiect în platformele internaționale de dialog.

În context, Viceprim-ministrul Cristina Lesnic a insistat asupra menținerii subiectului școlilor cu predare în grafie latină din regiunea transnistreană pe agenda de lucru a formatului de negocieri „5+2” până la soluționarea definitivă a acestuia.

De asemenea, Vicepremierul a menționat că, la momentul actual, nu sunt implementate totalmente prevederile Deciziei protocolare semnate în acest sens pe 25 noiembrie 2017, și anume, nu au fost diminuate tarifele pentru toate serviciile comunale la nivelul celor aplicabile celorlalte instituții de învățământ din regiunea transnistreană, precum și nu au fost transmise școlilor în proprietate terenurile din proximitatea acestora.

În continuarea dialogului, oficialii au făcut un schimb de opinii și pe marginea altor subiecte de pe agenda procesului de negocieri, precum ar fi interacțiunea în domeniul telecomunicațiilor, implementarea mecanismului de acces în traficul rutier internațional a autovehiculelor din raionale de est ale țării, precum și au discutat necesitatea creării premiselor necesare pentru convocarea unei noi reuniuni în formatul „5+2”.

Reprezentantul special al Federației Ruse în reglementarea transnistreană a remarcat disponibilitatea de a reveni până la finele anului curent în Republica Moldova pentru a purta discuții mai detaliate pe marginea problemei liberei circulații.

Sursa: Moldpres