Coronavirus: Economia mondială se va contracta cu 5,2% în acest an, estimează Banca Mondială

0
97

Economia mondială se va contracta cu 5,2% în acest an, a estimat luni Banca Mondială, subliniind că pandemia de COVID-19 a avut un impact „rapid și masiv” în pofida măsurilor de asistență financiară fără precedent, relatează AFP și Reuters, preluat de Agerpres.

Este vorba de „cea mai profundă” recesiune de la al doilea război mondial, iar numărul de țări care vor ajunge în recesiune în acest an face să se contureze cea mai gravă criză din ultimii 150 de ani, potrivit instituției.

Numărul persoanelor amenințate de sărăcie extremă, în acest context, se ridică la 70 până la 100 de milioane, subliniază Banca Mondială.

Aceste previziuni indică daune economice și mai mari față de estimările din aprilie ale Fondului Monetar Internațional, care a evocat o contracție globală de 3% în 2020.

Sursa:Agerpes