Drama unui actor cunoscut: Sufăr de aceeași boală ca Regele Mihai

0
214

Actorul Vladimir Găitan a declarat că suferă de aceeași boală ca Regele Mihai. Găitan regretă că în 1990 România a ratat șansa să-l aleagă pe Suveranul României, scrie realitatea.net.

„Regele Mihai este pentru mine un mare simbol, regret din toată inima că în 1990 nu am avut inteligența și puterea să-l alegem. Ar fi fost poate salvarea acestui început de renaștere a României. Din păcate n-am avut mintea cea de pe urmă și astăzi descoperim că Domnia Sa trece printr-un moment foarte greu. Sunt alături din toată inima împreună de Casa Regală în această imensă suferință și mă rog bunului Dumnezeu să-i dea putere să reziste”, a spus Vladimir Găitan.

Actorul a mărturisit pentru DC News că suferă de aceeași boală ca Regele Mihai.

„Întâmplător, numai întâmplător, să nu mi-o luați ca lipsă de modestie, sufăr de aceeași boală, vreau să vă spun că este cumplită și imprevizibilă. Și ne așteptăm la tot ce e mai rău. Și asta vă spun cu inima pe suflet. Îmi pare tare rău și eu, mai mult ca fiecare dintre domniile voastre, înțeleg cel mai bine ce înseamnă acestă suferință și acestă boală. Și mă simt așa implicat, aș vrea să-i dau din puțina mea sănătate pe care o am pentru că Regele Mihai dacă va dispărea dintre noi, cred va fi așa ca și o bucată dintre fiecare dintre noi care se va duce. Sunt convins că vom realiza această pierdere uriașă odată cu trecerea timpului și vom regreta încă odată neșansa de a nu gândi ca lumea și a fi atunci când am avut bucuria să-l vedem în acel milion de oameni care au ieșit în București pentru el.”