FLASH! Interconectarea sistemelor bancare de pe ambele maluri ale Nistrului, pe agenda discuțiilor de la Roma

0
117

O reuniune a negociatorilor în procesul de reglementare transnistreană în formatul 5+2 are loc marți, 29 mai și miercuri la Roma, sub egida președinției Italiei la OSCE. Pe agenda discuțiilor se află subiecte ce țin de îndeplinirea angajamentelor convenite între părți în ultima perioadă, nu și cele vizând reglementarea politică a conflictului.

Principalele subiecte de discuție la reuniunea prezidată de Reprezentantul Special al OSCE pentru reglementarea transnistreană, Franco Frattini, și la care participă și vicepremierul pentru Reintegrare de la Chișinău, Cristina Lesnic, țin de implementarea angajamentelor stabilite anterior în așa-numitul pachet ”Berlin +”, notează Radio Chișinău.

Este vorba despre accesul fermierilor la terenurile lor situate în zona controlată de separatiști, școlile cu predare în limba română din regiune sau restabilirea comunicațiilor între cele două maluri ale Nistrului. După cum relatează agenția italiană Nova, Franco Frattini a declarat jurnaliștilor prezenți la Conferința de la Roma că în discuții se află și problema interconectării sistemelor bancare.

La finalul reuniunii, părțile ar urma să convină asupra unei foi de parcurs cu privire la continuarea procesului de negocieri.

Experții se declară sceptici în privința unor decizii importante care ar putea fi luate la Roma. Până acum s-au înregistrat anumite progrese, dar pe probleme secundare, a comentat pentru Radio Chișinău analistul Anatol Țăranu, care notează că subiectele ce țin de reglementarea politică a conflictului sunt blocate de Tiraspol și Moscova.

Amintim că ultima rundă de negocieri în formatul 5+2 a avut loc în noiembrie anul trecut, la Viena, sub egida Președinției Austriei în OSCE, după o pauză de un an și jumătate.