FLASH! Primăria Capitalei a oferit detalii despre cum va fi restabilit blocul în care a avut loc explozia

0
84

Blocul locativ de pe bulevardul Moscova din Capitală, unde acum o săptămână a avut loc o deflagrație, poate fi restabilit, potrivit experților, care au evaluat starea clădirii cu 21 de etaje.

Lucrările vor începe săptămâna aceasta, cel mai probabil, chiar de mâine, anunță primăria Chișinăului, notează Radio Chișinău.

Autoritățile municipale anunță că sunt gata să înceapă lucrările de demontare a planșeelor și de restabilire a pereților clădirii de pe bulevardul Moscova care a fost avariată în urma unei explozii la 6 octombrie. Deocamdată, nu se știe cât vor dura și cât vor costa acestea, însă municipalitatea precizează că este nevoie de lucrări atât în apartamente, cât și în scara blocurilor.

Viceprimarul Nistor Grozavu spune că după ce vor fi restabiliți pereții de la cele patru etaje afectate de deflagrație, locatarii de la celelalte niveluri se vor putea întoarce în apartamentele lor.

„Trebuie să fie făcut un pseudo-planșeu care îl va dubla pe cel de la 13, trebuie să fixăm toate construcțiile metalice. Este problema restabilirii planșeelor și reconstrucția unui perete interior și exterior, care vor dura până la două luni. Dar în apartamente trebuie făcute lucrări de finalizare, trebuie să facem lucrări pe amenajare pe scări, să schimbăm ascensorul. După ce sunt puse planșeele și peretele exterior, oamenii de la celelalte etaje se vor putea întoarce. S-a lucrat la evaluarea pierderilor, ascensorul de pasageri va fi restabilit în această săptămână pentru a facilita accesul la etajele superioare. Va fi restabilit sistemul de termoficare și astăzi va fi organizat locul de construcție”, a declarat Nistor Grozavu. 

Amintim că în urma deflagrației de pe bulevardul Moscova din Chișinău, patru persoane, printre care și un copil și-au pierdut viața sub dărâmături. Deocamdată nu a fost anunțată cauza oficială a exploziei, însă la fața locului, pompierii au găsit o butelie de gaz.

Autoritățile fac apel către cetățeni să fie prudenți la folosirea instalațiilor și a buteliilor de gaz. De asemenea, ei îndeamnă chișinăuienii să sesizeze cazurile privind pericolele de explozii și incendiu din partea consumatorilor casnici, dar și din localurile de alimentație publică și unitățile comerciale.