FLASH! Proiectul unei rezoluții critice la adresa Republicii Moldova, RESPINS de Parlamentul European

0
41

Proiectul unei rezoluții critice la adresa Republicii Moldova, inițiată de către eurodeputatul din grupul Popularilor Europeni (PPE) a fost respins ieri de către Parlamentul European. Documentul depus în octombrie 2017 prevedea blocarea asistenței macrofinanciare pentru țara noastră. Proiectul a fost supus unor critici dure, iar propunerea de a-l dezbate acum ar putea avea legături cu alegerile din țara noastră.

Europarlamentarul Kurt Flekenstein a remarcat că textul rezoluţiei nu are cum să mai fie actual după o jumătate de an, dar ar putea fi folosit de anumite forțe politice din Moldova, care luptă pentru șefia Capitalei.

„Să venim acum, dintr-odată, să ne referim la ceva care le convine de minune unora în campania electorală din Chişinău nu mi se pare deloc un lucru bun”, a remarcat Flekenstein, citat de hotnews.md.

Proiectul rezoluției a fost respins cu 170 de voturi. În favoarea propunerii lui Preda au votat 94 de europarlamentari, iar 11 s-au abținut.

Insistența lui Cristian Preda, privind aprobarea rezoluției punitive față de Moldova, a fost criticată dur de către europarlamentarul român Maria Grapini.

“Cristian Preda a dovedit deja și demult că obișnuiește să lupte împotriva României, dar luptă cu toate puterile și împotriva Republicii Moldova! Astăzi, a revenit cu propunerea unei Rezoluții împotriva Republicii Moldova, și asta chiar în preajma alegerilor de la Chișinău! Incredibil, josnic, rușinos! Mă bucur că nici această încercare nu i-a reușit! Colegii din Parlament, din aproape toate grupurile politice au votat împotrivă! Mi-a fost, din nou, rușine că sunt colegă cu un astfel de om, îmi este rușine că Preda reprezintă România în PE! Un om care murdărește în fiecare secundă țara care l-a “scos” în Europa! Reafirm cu tărie că asemenea personaje nu ar trebui să mai reprezinte România, pentru că luptă cu răutate împotriva ei!”, a declarat Maria Grapini.

Rezoluţia propusă anul trecut de eurodeputaţii PPE prevedea condiții politice pentru acordarea asistenţei macrofinanciare de 100 de milioane de euro din partea Uniunii Europene pentru ţara noastră. Ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu, a declarat recent că Moldova a îndeplinit cele 10 condiţii tehnice formulate anterior de UE pentru acordarea primei tranşe de finanțare, dar și o parte din condiționalitățile pentru tranșele viitoare.

LĂSAȚI UN MESAJ