FLASH! Spitalul Căilor Ferate este gata să primească sinistraţii din blocul de pe bulevardul Moscova

0
94

Spitalul Căilor Ferate este gata să primească cetățenii care au fost evacuați ca urmare a exploziei din blocul de pe bulevardul Moscova. Ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Silvia Radu a dispus ca instituția să asigure inclusiv supraveghere medicală pentru sinistrați, scrie hotnews.md.

“Am dispus astăzi că Spitalul Feroviar să fie pregătit să primească cetățenii care au fost evacuați ca urmare a exploziei din blocul de pe bulevardul Moscova. Toate măsurile au fost luate. Persoanele care vor dori să meargă aici vor avea inclusiv supraveghere medicală și vor putea sta atât timp cât este nevoie”, a scris Silvia Radu, într-o postare pe Facebook.

În acelaşi timp, un medic se va afla permanent la locul tragediei ca să ofere ajutorul necesar pentru persoanele care îl vor solicita.

“De asemenea, la fața locului unde s-a întâmplat tragedia, în celula de criză, Ministerul a pus la dispoziție un medic care va fi acolo pe toată durata necesară. Vreau să exprim sincere condoleanțe tuturor rudelor și prietenilor celor și-au pierdut viața în această tragedie”, a mai scris Silvia Radu.

Amintim că, astăzi dimineață, premierul Pavel Filip, a dispus ca sinistrații din blocul în care a avut loc explozia, cazați provizoriu în sala de sport a spitalului Sfânta Treime, să fie transferați la spitalul Căilor Ferate.

„Să acordăm locuri de trai celor care au rămas fără locuință. Nu știu cât de bine este amenajată sala. Poate nu sunt condiții. Îmi aduc aminte spitalul de la calea ferată, unde sunt toate condițiile. Nu este chiar foarte multă lume. Poate găsim o soluție. Acolo sunt toate condițiile de hrană și servicii de care au nevoie familiile”, a spus premierul.