FMI avertizează – Este aşteptată o nouă criză financiară

0
102

Excesele lumii financiare au reapărut, iar permisele unui nou crah sunt din ce în ce mai evidente, ne atrag atenţia economiştii, scrie evz.ro.

Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a afirmat că nu exclude izbucnirea unei noi crize financiare şi le-a cerut miniştrilor de Finanţe şi autorităţilor să acţioneze cu prudenţă, pregătindu-se pentru un astfel de eveniment.

Datoria mondială publică şi privată, au crescut de la 190 la sută, la 230 la sută din PIB, din 2001 până în prezent, iar fondurile de capital-investiţii, aliate cu băncile, şi-au reluat şirul achiziţiilor de companii recurgând masiv la împrumuturi – scrie Le Monde.

În Zona Euro creşte îngrijoarea creditelor neperformante. Miniştrii de Finanţe din statele membre au făcut un apel, la începutul săptămânii, pentru o soluţionare mai rapidă a acestei probleme din sistemul bancar european. Creditele neperformante din unele state membre ar putea avea un efect de contagiune, care să afecteze întregul sector bancar european.

Analiştii avertizează că în China, comp­a­niile sunt cele care şi-au dublat nivelul îndato­rării din 2008, iar acesta a ajuns la 160 la sută din PIB. „De această dată, e diferit, există garanţii“, tot auzim. Totul este subcontrol, ni se promite, dar chiar aşa stau lucrurile? Adevărata întrebare este dacă economiile noastre sunt mai bine pregătite decât în 2007 pentru a face faţă următorului şoc  – scrie Le Monde.

Peste ocean, FED-ul anunţă că economia americană este suficient de robustă. Preşedintele insituţiei financiare americane, Janet Yellen, a spus că în cadrul programului de relansare cantitativă destinat susţinerii economiei după criza din 2008-2009, FED a achiziţionat certificate de Trezorerie şi alte active astfel că bilanţul său a ajuns la o valoare fără precedent de 4.500 miliarde de dolari.

În prezent, obiectivul FED este să reducă acest bilanţ fără a reveni însă la nivelul de dinaintea crizei, când era de aproximativ 900 miliarde de dolari, a mai subliniat Janet Yellen.