IMPORTANT! Combaterea corupţiei şi reforma administrației publice centrale, PRIORITĂŢI ale actualului Guvern

2
28

O prioritate pentru actualul Guvern al Moldovei în procesul de combatere a corupției este reforma administrației publice centrale. Declarația a fost făcută de către ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, într-un interviu realizat de Fondul Monetar Internațional, în cadrul unei campanii lansate recent.

”Când administrația de stat este mare și ineficientă, iar funcționarii publici sunt prost plătiți, instituțiile nu-și pot juca rolul de impunere a respectării legii, de protejare a cetățenilor și a proprietăților acestora. În aceste condiții devine foarte dificil de a lupta cu corupția. Iată de ce o prioritate de top pentru actualul Guvern este reforma administrației publice, prin care țintim eliminarea vulnerabilităților instituțiilor de stat din Moldova. Aceasta este abordarea fundamentală pentru lupta împotriva corupţiei în Moldova”, a spus Armașu, citat de evenimentul.md.

Referindu-se la programul cu FMI, ministrul a precizat că însăși semnarea acordului a contribuit la depolitizarea agendei de reforme economice și a contribuit la introducerea unor importante măsuri legislative care să susțină transformările inițiate. Mai mult, documentul a ajutat și la recâștigarea încrederii partenerilor de dezvoltare, dar și a cetățenilor față de autoritățile țării.

Șeful de la Ministerul Finanțelor a mai spus în interviu că după stabilizarea sistemului bancar, afectat grav de frauda din sector, autoritățile s-au concentrat pe îmbunătățirea climatului de afaceri și de atragere a investitorilor. Acest proces este susținut de numeroasele oportunități de business, oferite de acordul de liber schimb cu UE. Autoritățile și-au propus să ofere oamenilor de afaceri condiții prielnice pentru desfășurarea businessului. Acest lucru înseamnă o administrare fiscală și vamală mai bună, reducerea birocrației și o abordare prietenoasă față de business în ceea ce ține de controalele de stat.

Un alt aspect important menționat de ministrul Finanțelor este dezvoltarea capitalului uman şi reformarea sistemului de învăţământ, domeniile în care Moldova poate dezvolta un avantaj competitiv pe termen lung. Acesta este primul din seria de interviuri planificate de FMI cu autoritățile responsabile de situația financiar-economică din țările Europei Centrale și de Sud-Est. Ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, dar și guvernatorul Băncii Naționale, Sergiu Cioclea, au vorbit despre cum ţara noastră, care s-a confruntat recent cu grave probleme economice, a reușit să încheie un acord cu FMI și ce mai trebuie de făcut ca Moldova ”să stea din nou ferm pe picioare”.

2 COMENTARII

  1. Hai faceti treaba ca ne-am saturat de promisiuni. Vrem deja fapte concrete. Daca nu reusiti sa realizati ceva cu adevarat important atunci la urmatoarele alegeri Moldova ar putea fi scapata din nou in miinele partidelor pro-ruse.

Comments are closed.