IMPORTANT: Congresul american ar putea autoriza acordarea unui sprijin militar pentru Ucraina în pofida refuzului lui Donald Trump

0
22

Senatorii americani din partidele democrat și republican se așteaptă ca membrii Congresului SUA să autorizeze alocarea a 250 de milioane de dolari pentru Ucraina, sub formă de asistență militară, chiar dacă președintele Donald Trump ar putea refuza să deblocheze acest ajutor – potrivit unei declaraţii aparţinând senatorului republican Ron Johnson, scrie Rador.

„Dacă Trump decide să nu cheltuiască acești bani, sunt absolut convins că ambele partide din Congres vor vota în favoarea acestui sprijin” – a menţionat politicianul american.

Democratul Chris Murphy s-a pronunţat de asemenea în favoarea acordării acestor fonduri pentru Ucraina. Murphy a precizat că, la recentele întâlniri cu oficiali din Ucraina, „era evident faptul că aceştia nu înțeleg pe deplin de ce s-ar putea ca banii americani să nu ajungă la Kiev”.

Murphy și Johnson, care au vizitat recent Ucraina, au declarat că au încercat să-i convingă pe ucraineni că membrii Congresului american „susțin țara lor, care se confruntă cu agresiunea rusă”.

Sursa:Rador

LĂSAȚI UN MESAJ