IMPORTANT: Firma Purcari va lista la Bursa de Valori București aproape jumătate din acțiunile sale

0
46

Firma producătoare de vin Purcari va lista la Bursa de Valori Bucureşti aproape jumătate din acţiunile sale. Din vânzarea a 49 la sută din acţiuni, compania speră să obţină 265,9 milioane de lei românești (aprox. 57 de milioane de euro – n.red).

Acţiunile pot fi cumpărate începând de luni, 29 ianuarie, până pe 8 februarie, transmite Radio Chișinău.

Purcari deţine peste 1000 de hectare de podgorie şi patru platforme de producţie în România şi Republica Moldova, acolo unde a fost înfiinţată.

Compania deţine două dintre primele cinci branduri premium din România, având o cotă totală de 26 la sută pe acest segment. Având în vedere creşterea consumului de vin, în perioada 2014-2016, compania a înregistrat o rată medie de creştere a veniturilor de 34 la sută, cea mai importantă fiind în România.