Interviul lui Gofman, tăcerea suspectă a «pionilor» lui Platon și asaltul Kremlinului

0
119

Interviul oferit de catre fostul șef-adjunct al Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor din cadrul Centrului Național Anticorupție, Mihai Gofman, săptămâna trecută, a avut efect de bombă.

Declarațiile sale au nokautat o bună parte din presa care se declară independentă și echidistantă, dar și un segment solid din politica moldovenească, în special cel care se autoproclamă astăzi luptător pentru demnitare, adevăr și solidaritate.
Asteptam sa vedem si documentele si probele pe care se bazeaza, care vor trebui sa fie examinate de Procuratura.

Pe scurt, se stie deja ca fostul ofițer CNA a declarat că furtul din Banca de Economii, Banca Socială și Unibank  a fost o operațiune a serviciilor secrete rusești, pregătită minuțios din timp, derulată cu scopul de a bloca parcursul european al Republicii Moldova.
Diversiunea ar fi fost pusă la cale de Veaceslav Platon,  și acoperită politic de ex-premierul Vlad Filat.

Mihail Gofman a mai declarat că așa-numita presa de investigații de la Chișinău, linșază public, la comanda oligarhului condamnat Veaceslav Platon, persoanele care dețin informații despre implicarea acestuia în Miliardomat și Laundromatul rusesc. Tot Gofman a mai spus a transmis, încă în 2016, anumite documente cu privire la furtul bancar unor instituții mass-media de la Chișinău, dar că acestea nu au fost publicate.

În mod surprinzător, persoanele vizate în interviu oferit de Mihai Gofman au luat apă în gură. Nu au reacționat nici deputații PLDM, al căror fost șef, Vlad Filat face acum pușcărie pentru corupție, nici exponenții așa-zisei prese de investigație, ale căror filiații ilegale au fost developate.

Tăcerea lor arată clar că mulți dintre persoanele din anturajul lui Vlad Filat, deputați sau jurnaliști, au beneficiat și poate mai beneficiază însă de bani proveniți din jaful de la Banca de Economii. Toi au băgat mâna până la cot în butoiul cu miere al Miliardomatului, iar acum se tem că vor trebui să răspundă în fața legii pentru asta.

Interviul lui Gofman a confirmat și implicarea frontală a serviciilor secrete rusești în politica moldovenească. Acestea au penetrat agresiv sistemul financiar-bancar al țării și au încercat să-l pună pe brânci, prin intermediul raiderului Veaceslav Platon.
Doar intervenția operativă și eficientă a structurilor de forță de la Chișinău au dat peste cap acest plan diabolic.

După ce au suferit eșec în anii 2015-2016, serviciile secrete ruse au învățat lecția și acum acționează din umbră. Au identificat câteva personaje politice cu o anumită doză de popularitate și le finanțează prin intermediul unor fundații obscure, create în Occident. Între acestea figurează și Fundația Open Dialog, a Ludmilei Kozlovska, expulzată din Polonia pentru acuzații de spionaj în favoarea Rusiei.

La alegerile parlamentare din februarie 2019, Kremlinul va încerca să dea ultima lovitură si va utiliza toate mijloacele pentru a-și propulsa favoriții în Legislativ.
Iar scopul final al acestui război ascuns este deturnarea cursului european al Republicii Moldova si transformarea acesteia in Bantustan european.
Roman Mihaes