Jumătate animal, jumătate plantă. Creatura care i-a uluit pe oamenii de știință

0
121

Elysia chlorotica trăieşte în apele Oceanului Atlantic şi este capabil să se hrănească prin fotosinteză, precum o plantă. Se crede că aceşti melci “au furat” genele ce coordonează sinteza clorofilei de la algele verzi cu care se hrăneşte, scrie realitatea.net.

Când un individ nu are tot ce-i trebuie, stabileşte o relaţie de simbioză cu altul – în care ambele părţi beneficiază de interacţiune – fiind o opţiune bună pentru a depăşi această situaţie complicată. Cel mai cunoscut caz al acestui tip de acord cu beneficii reciproce este cel dintre corali şi zooxanthellae. Coralii sunt renumiţi pentru culorile lor strălucitoare, care se datorează unor micro-alge, cunoscute sub numele de zooxanthellae, ce trăiesc în simbioză cu majoritatea polipilor coralini. Aceste alge efectuează fotosinteza, producând oxigen şi zaharuri, utilizate ulterior de polipi. De fapt, algele furnizează coralilor în jur de 95% din energia metabolică necesară zi de zi, scrie epochtimes-romania.com.

Este cunoscut că unii bureţi, moluşte bivalve şi meduze stabilesc, de asemenea, relaţii de acest gen, iar studiul publicat recent în revista ştiinţifică Molecular Biology and Evolution evidenţiază că nu sunt singuri şi că ar trebui adăugat pe listă un melc de mare numit Elysia chlorotica, care seamănă cu o frunză de lăptucă.

Potrivit studiului, acest gastropod mic, care măsoară între doi şi trei centimetri lungime, pentru a produce fotosinteza îi „fură” algei marine Vaucheria litorea organitele celulare, numite cloroplaste, ce folosesc clorofila pentru a transforma lumina soarelui în energie. În acest fel, animalul poate supravieţui luni întregi fără să se hrănească cu nimic altceva decât cu lumina soarelui.

Acest lucru este posibil deoarece este capabil să digere algele fără să provoace nicio daună structurilor celor mai importante ale aparatului fotosintetic – cloroplastul – pe care îl integrează în celule digestive formând un fel de „panouri solare”, care îi oferă energie pe termen lung.

Prin intermediul analizelor efectuate, cercetătorii de la Universitatea Rutgers din New Jersey (Statele Unite), au identificat peste 12 mii de gene care sunt exprimate diferit în diversele faze ale dezvoltării melcilor. Şi, studiind rolul genelor în cauză, cercetătorii şi-au făcut o idee destul de clară despre ce se poate întâmpla. Ipoteza lor este că, odată în contact cu plastidele algei, celulele tractului digestiv al Elysia chlorotica începe un proces de adaptare care împinge organismul să recunoască organitele celulare ca parte a sa (şi astfel previne distrugerea sau digestia), după care stabileşte o simbioză cu plastidele furate care culminează în producerea de proteine necesare pentru funcţionarea lor. Este încă devreme – avertizează cercetătorii – pentru ca misterul să fie considerat rezolvat, dar similitudinea fenomenului studiat de ei cu ceea ce se întâmplă într-o altă specie simbiotică, cum ar fi coralii, face ipoteza extrem de credibilă. Ceea ce este sigur – asigură cercetătorii – este că studierea în profunzime a acestor procese ar putea avea implicaţii revoluţionare în domeniul tehnologic.

„Cele mai importante consecinţe ar fi în domeniul fotosintezei artificiale”, afirmă coordonatorul studiului, Debashish Bhattacharya, biolog la Universitatea Rutgers. „Dacă am înţelege exact modul în care aceşti melci sunt în măsură să fixeze dioxidul de carbon, folosind plastide furate şi făcându-le să funcţioneze în afara nucleului algelor, atunci şi noi am putea, probabil, într-o zi să adunăm plastide izolate şi să le utilizăm ca un „motor verde” cu care am putea produce energie şi materie organică. Astăzi credem că pentru a produce energie verde avem nevoie de plante şi alge care să menţină în funcţiune aceste organisme fotosintetice, dar melcul nostru ne arată clar că lucrurile nu funcţionează neapărat în acest fel”.