Jurnalist transnistrean: „Republica moldovenească nistreană” nu este altceva decât un teritoriu ocupat de bandiţi

0
35

„Republica moldovenească nistreană” nu este altceva decât un teritoriu ocupat de bandiţi, care îşi bat joc de populaţia din stânga Nistrului. Opinia aparţine jurnalistului Serghei Ilcenko şi este formulată într-un articol publicat de portalul AVA.md, cu prilejul împlinirii a 27 de ani, de la începutul conflictului de la Nistru.

„În cei 27 de ani de propagandă agresivă, oamenilor din stânga Nistrului li s-au spălat agresiv creierii, aşa cum „românofasciştii” nici nu-şi închipuie că e posibil. Aşa cum doar bandiţii din KGB-MGB au putut să o facă”, scrie Ilcenko.

„Cu 27 de ani în urmă, au murit oameni, doar pentru ca astăzi cei care i-au dus la moarte să devină milionari. Şi Smirnov, şi cei de la Sheriff, şi alţii s-au îmbogăţit pe sângele şi cadavrele celor care au murit în anii 1990-1992”, mai scrie Ilcenko.

„Vreţi să ştiţi de ce au murit apropiaţii voştri? Pentru ca sute de vârcolaci să se îmbogăţească pe sângele lor. Credeţi că ei au murit pentru dreptul de a nu învăţa limba moldovenească? Pe naiba. Pe ei îi interesează doar banii”, mai scrie autorul citat.