La 10 ani de la criza financiară, există riscul altui șoc?

0
51

Explozie a datoriilor, nivel scazut al dobanzilor, credite neperformante: excesele din finante revin, iar expertii se tem de un nou soc, la zece ani de la criza care a bulversat o planeta intreaga, scrie incomemagazine.ro.

„Va fi o noua criza, nu stiu cand, dar sunt sigur ca va fi un eveniment dramatic pentru stilul nostru de viata, pentru democratie si valorile liberale”, a avertizat Paul Tucker, fost viceguvernator al Bancii Angliei (BoE). Chestiunea unui nou soc mondial legate de noile amenintari care planeaza asupra sectorului financiar, revine regulat in atentia generala, chiar daca economia lumii pare sa evolueze intr-un mod datator de sperante.

Cu toate acestea, la mijlocul saptamanii trecute, Fondul Monetar International (FMI) a lansat un semnal de alarma in privinta „riscurilor negative” reprezentate, pentru economia globala, de „incertudinile vizand politicile promovate de economiile avansate”, dar si de „vulnerabilitatile sectorului financiar si a inaspririi bruste a conditiilor financiare”.

In vara anului 2007, prabusirea sectorului imobiliar american si, in special, a creditelor imobiliare cu risc ridicat, asa numitele „subprime”, a generat un una dintre cele mai grave crize ale secolului. Zece ani mai tarziu, „desi exista mai multe parghii de reglementare, situatia este mai proasta din punct de vedere macroeconomic”, sustine Alfonso Prat-Gay, fost ministru argentian al finantelor si bugetului.

„In Statele Unite, preturile imobiliare au urcat la cote uriase”, in conditiile in care „gradul de indatorare a atins, la randul lui, in sectorul public, dar si privat, un nivel ridicat”, a continuat expertul.

Printre alte umbre ale tabloului, expertii evoca faptul ca „un deceniu de dobanzi cheie aproape nule a condus la o reaparitia unui risc excesiv pentru anumiti actori, printr-o supravalorizare a pietelor lor bursiere”, a apreciat Catherine Lubochinsky.

In acest context al incertitudinilor, numai cresterea si o doza de inflatie sunt capabile, pe termen lung, sa previna viitoare crize, a estimat, pe de alta parte, Yves Perrier, patronul societatii Amundi.

LĂSAȚI UN MESAJ