Maia Sandu, CRITICATĂ DUR de lideri de opinie: Ca să fii o „doamnă de fier”, nu e neapărat să fii nediplomatică, să apari crispată, isterică

1
61

Săptămâna trecută, Maia Sandu a respins, într-un mod deloc politicos, mâna întinsă a lui Andrian Candu, care i-a propus să se întâlnească împreună într-o confruntare publică pe temele majore ale Republicii Moldova. Subiectul a fost pe larg analizat de editorialistul de la Ziarul Național, Nicolae Negru.

”Ca să fii o „doamnă de fier”, nu e neapărat să fii nediplomatică, să apari crispată, isterică. Oricât am îngroșa tonalitățile sumbre, oricât am forța nota dramatică, punându-ne masca disperării și înecându-ne în lacrimi, nu vom grăbi astfel recuperarea miliardului. Se cer alte acțiuni în acest sens. Lupta cu oligarhia, misiunea „de salvare” a poporului de aleșii lui nu are de suferit, ci, dimpotrivă, ar putea să fie mai eficientă dacă afișezi câte un zâmbet pe buze, dacă mai glumești, mai ironizezi, chiar și pe seama propriei persoane, din când în când. Angela Merkel, care a reușit să câștige un al patrulea mandat de cancelar al Germaniei ar putea fi un exemplu de urmat, din acest și alte puncte de vedere”, scrie Nicolae Negru, citat de evenimentul.md.

Acesta îi amintește Maiei Sandu că dacă președintele României, Klaus Iohannis, fiind nu mai puțin sensibili la problema corupției moldovenești, acceptă să se întâlnească cu Andrian Candu, de ce nu ar fi acceptat și Maia Sandu, care a făcut parte cu el din aceeași coaliție și ar fi avut doar de câștigat electoral din această întâlnire. Firește, dacă s-ar fi pregătit bine, dacă s-ar fi înarmat cu date, cifre, argumente”, adaugă jurnalistul.

Nicolae Negru mai spune că Maia Sandu a ratat șansa de a-i cere socoteală președintelui Parlamentului pentru multe probleme de actualitate pentru oameni, dar a dat cu piciorul în ea, fiind aplaudată de partenerii săi din PPDA.

”Maia Sandu a avut șansa să demonstreze cetățenilor proeuropeni și antieuropeni în egală măsură că este o persoană înțeleaptă, echilibrată, că are o viziune, că posedă calități de strateg, că poate găsi soluții la problemele cele mai grave și știe cum să scoată Republica Moldova din impasul în care se află acum. Ea a preferat să dea o replică teatrală, ofensatoare, să renunțe la confruntare pentru câteva „aplauze” din tabăra PPDA. Andrei Năstase nu ar fi ratat o asemenea dispută, dar nu i se propune”, scrie jurnalistul.

Concluzia jurnalistului este că toate aceste ieșiri au la bază lipsa de experiență politică. ”Este o eroare care vine după alte erori ale Maiei Sandu care arată niște limite profesionale, legate și de o lipsă de experiență politică de corectat în cât mai scurt timp”.

1 COMENTARIU

  1. In afara de asta, Maia Sandu nu mai are ce sa ne arate. Plus ca deja protesteaza cot la cot cu alde Usatii, fapt care dovedeste ca Maia Sandu are in mana carti foarte proaste.

Comments are closed.