Maia Sandu, făcută PRAF de bloggeri: Este noua achiziție a Kremlinului în politicul din R. Moldova

0
61

Propunerea Maiei Sandu lansată joi ca partidele să poată fi finanțate din exterior a provocat un val de critici în rețelele de socializare, internauții criticând intenția acesteia de a legifera, de facto, imixtiunea Rusiei în viața politică din Republica Moldova. În plus aceștia fac referire și la momentul inoportun pe care l-a ales Sandu – intemperiile și înghețurile, problemele adevărate care îi preocupă pe moldoveni, dar nu cum vor primi bani partidele politice în care ei și-au pierdut toată încrederea.

„Satu’ arde. Satul moldovenesc arde pe bune după îngheţurile şi zăpada din aprilie. Maia Sandu şi PAS se piaptănă! Or fi neimportante pentru agenda politică nenorocirile abătute asupra agriculturii într-un stat agrar. Poate că se merita cu adevărat ca anume azi politicienii să le vorbească oamenilor despre finanţarea partidelor politice. Dacă ne uităm însă şi cu ce pieptene se piaptănă Maia Sandu chiar ne putem pune mâinile în cap…”, comentează blogerul Veaceslav Balacci.

În plus, el menționează că propunerea PAS este total inoportună în condițiile în care cetățenii moldoveni nu au plecat peste hotare de viață bună și acolo, unde leagă tei de curmei, nu stau ca să strângă bani pentru partidele din Moldova în care nu au încredere.  „Eu comunic mult, inclusiv cu moldovenii din diaspora. Şi am întâlnit în 99% din cazuri oameni complet dezamăgiţi de politicieni. Poate că procentul rămas câştigă atât de mulţi bani, încât e gata să rupă mia de euro de la gura copiilor sau părinţilor săi şi s-o doneze politicienilor de pe Bîc?! Ideea îmi pare cusută cu aţă nu doar albă, dar chiar ROŞIE!”, accentuează Balacci.

În acest sens, el face referire la faptul că o asemenea inițiativă ar deschide calea unei implicări și mai largi a Federației Ruse în politica și alegerile din Republica Moldova. „După cum bine ştim, Italia, Irlanda sau Canada nu se prea implică în viaţa politică din Moldova. Nu însă şi Rusia, care este cea care chiar ar avea nevoie ca ideea Maiei să fie aprobată la nivel de lege. O să amintesc aici de scoaterea din cursa electorală în 2014 a partidului lui Renato Usatîi, anume pentru finanţare ilegală din Rusia. Dar şi de recentele scandaluri legate de finanţarea prin off-shore, tot din Rusia, a partidului lui Dodon!”.

Balacci amintește și de Veaceslav Platon, condamnat joi, care a spălat prin Moldova cu ajutorul Kremlinului şi al FSB 22 de miliarde de dolari, pe care i-a investit inclusiv în partidele politice şi presa de la Chişinău. Totodată amintește și de schema de spălare, lichefiere şi contrabandă cu bani, aplicată de o grupare criminală internaţională cu rădăcini la Moscova, deconspirată la începutul acestui an.

Balacci își exprimă speranța că Maia Sandu a venit cu inițiativa din neștiință și că cel puțin încă, nu face parte din aceeași grupare din care fac parte Karamalak, Usatîi, iar mai nou și Andrei Năstase. „Eu nu ştiu cine i-a scris Maiei ceea ce a citit ea azi de pe foaie. Nu ştiu nici cine scrie pe foaie ceea ce citesc liderii platformei DA. Dar pot uşor deduce. După protestele comune şi întâlnirile de la Moscova cu Usatîi şi Karamalak nu mai am speranţe legate de Năstase. Dar, aşa cum scriam şi mai sus, încă mai vreau să sper că Maia Sandu o face în neştiinţă de cauză şi cineva, răuvoitor, o împinge din spate spre asemenea gafe, pentru a compromite şi ce a mai rămas din imaginea de politică pro-europeană în Moldova”, concluzionează blogerul.

Via politics.md