Maria Şarapova. Reacţia halucinantă a Şarapovei după ce a fost eliminată de Monica Niculescu

0
157

Monica Niculescu, locul 92 WTA, a învins-o, luni, pe rusoaica Maria Şarapova, numărul 41 mondial, cu scorul de 4-6, 6-4, 6-3, şi s-a calificat în turul secund al turneului de la Doha (Qatar), competiţie de categorie Premier 5, dotată cu premii în valoare de 2,6 milioane de dolari, scrie realitatea.net.

La primul meci jucat împotriva Mariei Şarapova, Niculescu şi-a adjudecat victoria în două ore şi 41 de minute de joc, într-o partidă în care a reuşit şapte break-uri şi şi-a cedat serviciul de şase ori. Românca a comis două duble greşeli şi a avut procentaje de reuşită la serviciu de 55 la sută cu prima minge şi 56 la sută cu cea de-a doua.

Citiţi şi:

Monica Niculescu. Jucătoarea noastră a dezvăluit ce i-a făcut Maria Şarapova în timpul meciului

Rusoaica a câştigat primul set şi a avut break în faţă atât în setul al doilea, cât şi în decisiv. Nu a reuşit să profite, iar Niculescu a revenit şi a obţinut victoria carierei.

„Cred că am făcut o treabă bună în primul set şi jumătate, dar e clar că nu a fost suficient pentru a câştiga meciul. Am reuşit să câştig schimburile lungi, chiar dacă nu mi-am dorit să intru într-un astfel de joc. Trebuie să mă uit pe casetă şi să văd de ce am început să mă duc tot mai mult spre fundul terenului, în loc să atac şi să pun presiune pe ea.

M-am simţit bine din punct de vedere fizic, dar am devenit prea pasivă pe final şi am început să fac prea multe greşeli. Îmi place să joc meciuri de trei seturi, cred că m-am descurcat în astfel de momente de-a lungul carierei, aşa că nu mă tem de asemenea provocări”, a spus Maria Şarapova, preluată de Digisport.