„Meciul secolului” va avea loc. Conor McGregor a semnat contractul pentru meciul cu Floyd Mayweather

0
71

Mult-așteptatul meci de box dintre luptătorul de arte marțiale mixte Conor McGregor și boxerul american Floyd Mayweather este pe cale să se materializeze, după ce irlandezul și-a pus semnătura pe contractul privind organizarea acestei confruntări, scrie rtv.net.

Președintele UFC, Dana White, a făcut acest anunț în cursul unui interviu acordat postului de televiziune TNT. „Cu McGregor s-a rezolvat. Încep să lucrez acum la partea cu Mayweather. Dacă se va ajunge la un acord și cu el, lupta va putea avea loc„, a spus White.

Conor McGregor a confirmat, la rândul său, semnarea acordului prin intermediul unui comunicat, în care a precizat: „Prima și cea mai importantă parte a acestui contract istoric a fost acum semnată. Felicitări tuturor părților implicate. Așteptăm semnătura lui Al Haymond și a boxerului său, în următoarele zile„.

În vârstă de 28 de ani, McGregor este marea vedetă a UFC, cel mai important campionat de arte marțiale mixte (MMA), în timp ce Mayweather (40 ani) s-a retras din box în 2015, după ce a câștigat toate cele 49 de meciuri disputate ca profesionist și a adunat o avere de evaluată la 800 milioane dolari.

Pugilistul american a anunțat că nu va urca din nou în ring pentru mai puțin de 100 milioane dolari, sumă pe care are mari șanse să o primească în cazul unui meci cu McGregor, așteptat cu mult interes de iubitorii boxului, în timp ce irlandezul ar putea încasa la rândul său 75 milioane dolari, după cum a asigurat White.