Ministrul Justiţiei: Concursul pentru funcția de procuror general va continua până CC se va expune pe marginea legii Procuraturii

0
38

Concursul pentru funcția de procuror general va continua până Curtea Constituțională se va expune pe marginea legii Procuraturii, a declarat ministrul Justiției după ședința Guvernului. Fadei Nagacevschi susține că el nu poate prelua atribuțiile deputaților și să pună la îndoială constituționalitatea legii, notează Radio Chişinău.

„Și eu am anumite suspiciuni ținând cont de faptul că norma constituțională prevede expres că procurorul general se numește la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor de către Președintele Republicii Moldova. Acest filtru, astăzi este în vigoare. Eu, în calitate de ministru, nu am dreptul să pun la îndoială constituționalitatea. Legea este adoptată, legea trebuie să fie executată”, a spus Fadei Nagacevschi. 

Legea procuraturii adoptată recent de majoritatea parlamentară ACUM-PSRM a fost contestată la Curtea Constituțională de către Partidul Democrat, care a cerut și suspendarea concursului pentru funcția de procuror general, dar acest lucru a fost refuzat de Curte. În același timp, judecătorii au cerut opinia Comisiei de la Veneția, care ar putea veni în luna decembrie, după care Curtea Constituțională se va expune pe marginea legii. Însă, dacă procurorul general va fi deja numit în funcție, decizia Curții nu va avea efect asupra concursului, potrivit juriștilor.