O asistentă „simte la propriu durerea pacienților” din cauza unei boli rare. „E greu să gestionezi totul în același timp”

0
215

Megan Pohlmann, în vârstă de 30 de ani, este o asistentă din Missouri, SUA, care simte durerea fizică pe care pacienții săi o au, din cauza unei boli neurologice rare numită sinestezie, scrie antena3.ro.

„Dacă te văd, te știu. Simplu fapt că trec pe lângă oameni străini îmi dau seama când suferă, sentimentul este complet. Mulțimile sunt compleșitoare uneori. Dacă sunt la o înmormântare -când unii sunt devastați, alții sunt ușurați, iar copiii nu înteleg ce se întâmplă – e epuizant. E greu să gestionezi totul în același timp. În mare, îmi doresc doar să ajut oamenii”, mărturisește Megan, potrivit People.

Asistenta își folosește acum „darul” ajutându-și pacienții în fiecare zi. Ea a reușit chiar să-și dea seama că o adolescentă era agresată sexual de un bărbat mai în vârstă, rudă cu ea.

Femeia simte, de asemenea, că mulți dintre colegii ei și pacienți se îndoiesc de ce spune femeia.

Cu toate astea, Megan e mulțumită că are acest dar și simte că trebuie să-l valorifice, ajutându-i pe cei din jur. „Cred că este minunat. Nu aș putea funcționa fără MTS – mă bazez foarte mult pe el”, precizează femeia.