Obiceiul sănătos de dimineață care îți poate prelungi viața

0
122

Efectele pozitive asupra sănătăţii ale consumului regulat de cafea, un obicei îndelung disputat de-a lungul timpului, au fost confirmate de două studii ample efectuate recent în zece ţări europene şi în Statele Unite, informează marţi AFP.

Fiind vorba de studii observaţionale, aceste nu dovedesc însă cauza şi efectul, au avertizat cercetătorii printre care se numără şi experţi independenţi.

Persoanele care consumă aproximativ trei ceşti de cafea pe zi, inclusiv decofeinizată, ar avea o speranţă de viaţă mai mare în comparaţie cu cele care nu au acest obicei, conform datelor cercetării europene care a analizat date de la 520.000 de bărbaţi şi femei cu vârsta peste 35 de ani care au luat parte, timp de 16 ani, la studiul EPIC (European Perspective Investigation into Cancer and Nutrition).

”Am constatat că un consum crescut de cafea a fost asociat unui risc mai mic de mortalitate de orice cauză, în special ca urmare a bolilor circulatorii şi ale sistemul digestiv”, a declarat Marc Gunter, reprezentant al Agenţiei Internaţionale de Cercetare în Domeniul Cancerului, unul dintre principalii autori ai studiului.

Acesta reprezintă studiul cu cea mai mare anvergură desfăşurat vreodată în Europa cu privire la efectele cafelei asupra sănătăţii şi longevităţii, cea mai populară băutură din lume, cu circa 2,25 miliarde ce ceşti consumate zilnic, mai arată sursa citată.

”Aceste rezultate au fost similare în zece ţări europene cu obiceiuri şi culturi diferite”, a precizat Marc Gunter.

Studiul ”oferă, de asemenea, informaţii importante cu privire la posibilele mecanisme care stau la baza efectelor benefice ale cafelei”, excluzând cofeina.

Cafeaua este deosebit de bogată în antioxidanţi care joacă un rol important pentru prevenirea cancerului, subliniază cercetătorii.

Al doilea studiu a fost realizat în Statele Unite şi a inclus peste 185.000 de adulţi având origini diferite şi vârsta între 45 şi 75 de ani, monitorizaţi o perioadă medie de şaisprezece ani.

Autorii au descoperit o asociere între consumul ridicat de cafea şi scăderea riscului de mortalitate ca urmare a bolilor cardiovasculare, respiratorii şi renale, dar şi a cancerului şi diabetului.

Potrivit cercetării, persoanele care beau o ceaşcă de cafea pe zi au prezentat un risc cu 12% mai redus de a muri pe parcursul studiului în comparaţie cu cele nu au consumat această băutură, procent care a crescut la 18% în cazul celor care au servit trei ceşti pe zi.

Ca şi în cazul studiului european, efectele au fost similare în cazul sortimentelor de cafea fără cofeină.

Aproximativ 75% dintre persoanele adulte din Statele Unite consumă cafea, dintre care 50% practică acest obicei zi de zi.

”Nu putem spune publicului ‘beţi cafea pentru a vă prelungi viaţa’, însă putem constata o asociere”, a declarat Veronica Setiawan, profesoară de medicină preventivă la Universitatea California de Sud, autoare principală a cercetării.

Marc Gunter, autorul studiului european, s-a exprimat la rândul său într-o manieră asemănătoare. ”Ţinând cont că este vorba despre studii observaţionale – care nu dovedesc legătura dintre cauză şi efect – nu putem în acest stadiu să recomandăm un consum mai mare sau mai mic de cafea”, a spus el adăugând însă că ”rezultatele sugerează că un consum moderat, de până la trei ceşti pe zi, poate avea efecte benefice asupra sănătăţii”.

O analiză a biomarkerilor metabolici în cadrul unui subgrup format din 14.000 de participanţi la studiul european indică pe de altă parte că persoanele care consumau cafea aveau un ficat mai sănătos.

Profesorul Elio Riboli, directorul Facultăţii de Sănătate Publică din cadrul Imperial College din Londra, care a participat la această lucrare, a declarat că ”rezultatele studiului european consolidează numărul tot mai mare de indicii care sugerează că un consum de cafea nu este doar lipsit de risc, ci poate avea efecte de protecţie”. ”Deşi sunt necesare mai multe studii, putem spune că rezultatele acestui studiu european de mare amploare le confirmă pe cele ale cercetărilor realizate anteriore în lume”, a declarat el.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a încetat în 2016 să includă cafeaua printre factorii cancerigeni asociaţie cancerului de vezică urinară precizând că această băutură reduce riscul de tumori uterine şi hepatice, mai arată AFP.

Rezultatele ambelor studii, ajustate în funcţie de factori de risc precum fumatul, au fost publicate luni în jurnalul american ”Annals of Internal Medicine”.

Sursă: Agerpres