Parlamentul Ucrainei a trecut Catedrala „Sf. Andrei” din Kiev în administrarea Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol

0
51

Rada Supremă a Ucrainei a adoptat o lege care prevede că Biserica „Sfântul Andrei” din Kiev trece în administrarea Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, după ce preşedintele Petro Poroşenko a propus o iniţiativă legislativă în acest sens în semn de recunoştinţă faţă de decizia Patriarhului Bartolomeu I al Constantinopolului de a accepta să acorde autocefalia Bisericii Ortodoxe Ucrainene, notează Radio Chişinău.

„Exarhii (Constantinopolului, n.red) nu numai că reprezintă oficial biserica mamă, ci exercită, de asemenea, o funcție de mediator în procesul de creare a unei singure biserici ortodoxe locale în Ucraina. Funcționarea deplină a acestei reprezentări necesită asigurarea unei clădiri în care reprezentanții Patriarhului Ecumenic vor putea efectua slujbe” – a explicat Irina Luţenko, reprezentantul prezidențial în Parlamentul ucrainean.

Comisia pentru cultură și spiritualitate din Rada Supremă, de asemenea, a recomandat deputaţilor ucraineni să susțină această propunere prezidenţială. Biserica rămâne, însă, proprietatea statului ucrainean.

Catedrala „Sf. Andrei” din Kiev este o biserică ortodoxă construită în stil baroc de către arhitectul Francesco Bartolomeo Rastrelli, în anul 1754, pe malul drept al Niprului, deasupra părții istorice a capitalei ucrainene. În prezent, catedrala aparţine Bisericii Ortodoxe Autocefale din Ucraina.