Președintele acestei țări de langă România are o avere uriașă. Iohannis este sărac în comparație cu el

0
49

Preşedintele acestei țări de lângă România şi-a mărit averea cu 10% faţă de anul trecut şi se află în primii şase cei mai bogaţi oameni, rezultă din datele clasamentului anual „Top 100 al celor mai bogaţi ucraineni”, scrie capital.ro.

Preşedintele Ucrainei Petro Poroşenko şi-a mărit averea cu 10% faţă de anul trecut şi se află în primii şase cei mai bogaţi oameni ai acestei ţări, rezultă din datele clasamentului anual „Top 100 al celor mai bogaţi ucraineni”, care a apărut, joi, pe site-ul publicaţiei „Novoe Vremia”.

Conform clasamentului, Poroşenko se situează pe poziţia a şasea în top cu „o avere estimată la 1,1 miliarde de dolari, iar activul cheie al liderului ucrainean este corporaţia Roshen”.

Cel mai bogat om al Ucrainei este, în continuare, deţinătorul grupului SCM, Rinat Ahmetov, a cărui avere este apreciată de experţi la 12,2 miliarde de dolari, cu 76% mai mare faţă de anul trecut. Acesta este urmat în clasament de proprietarul companiei metalurgice „Interpipe”, Viktor Pinciuk, cu o avere de 2,7 miliarde de dolari (cu o creştere de 87% comparativ cu anul precedent), iar troica este închisă de proprietarul grupului de companii „Smart Holding”, deputatul „Blocului de Opoziţie”, Vadim Novinskii, cu o avere de 2,3 miliarde de dolari (şi o creştere de 94%).

Locurile patru şi cinci sunt ocupate de proprietarii companiei „Privat”, Ghennadi Bogoliubov şi Igor Kolomoiskii, cu o avere estimată la 1,6 miliarde de dolari. Autorii clasamentului subliniază că averile a sute de oameni din Ucraina cresc de 12 ori mai repede decât PIB-ul ţării, iar analiştii prevăd sporirea în continuare a averilor acestora.

Preşedintele României, Klaus Iohannis deţine, alături de soţie, cinci imobile în Sibiu. Imobilul pierdut în instanţă a fost deja eliminat din declaraţia de avere încă din 2016. Preşedintele are un cont bancar în valoare de 170.000 de lei, în scădere faţă de declaraţia de avere anterioară, când erau trecuţi în acest cont 221.000 lei. Şeful statului câştigat din salariu 170.000 de lei. Soţia preşedintelui, Carmen Iohannis, a avut venituri totale de puţin peste 25.000 de lei.

Preşedintele Iohannis a continuat să încaseze bani şi din vânzarea cărţilor sale, însă cuantumul este mai redus: dacă în declaraţia din 2017 erau trecute venituri de peste 34.000 lei, acum acestea au scăzut la 31.000 lei.Veniturile din chirii au fost de aproximativ 60.000 de lei pentru cuplul prezidenţial.RADOR