Prima ţară din ASIA care interzice CARNEA DE CÂINI ŞI PISICI. VICTORIE pentru iubitorii de animale

0
45

Taiwan a interzis consumul de câini şi pisici. Este primul stat asiatic care ia o asemenea măsură contra tradiţiilor şi festivalelor specifice zonei, scrie evz.ro.

Noi legi au fost introduse pentru a se asigura că toată lumea va respecta incredibilă decizie.

Cei care vor fi prinşi făcând trafic cu astfel de carne vor fi amendaţi cu până la 8.000 de dolari, şi mai mult decât atât, fotografiile lor vor fi expuse în public. Iar pentru cei care mai maltratează animalele, pedeapsa ajunge până la doi ani de închisoare.

Nouă lege a fost votată de parlament şi mai trebuie să primească aprobările guvernului şi preşedintelui că să între în vigoare, lucru ce s-ar putea întâmplă până la finalul acestei luni, conform digi24.ro.