Putin a semnat reforma constituţională care îi permite menţinerea la putere

0
178

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat sâmbătă vasta reformă constituţională care îi dă dreptul la două mandate suplimentare, un amendament adăugat la surpriza generală din această săptămână şi criticat puternic de opoziţie, a anunţat agenţia de presă oficială TASS, comunică AGERPRES.

Serviciul oficial de informare juridică a publicat pe site-ul său o lege pe 68 de pagini care rezumă toate modificările constituţionale, semn că acestea au fost aprobate de preşedintele rus.

Reforma trebuie acum validată de Curtea Constituţională în termen de o săptămână, conform legislaţiei ruse care prevede o procedură legislativă specifică pentru acest tip de măsuri.

Senatorii ruşi au aprobat miercuri reforma constituţională adoptată mai devreme de deputaţi, care deschide calea către menţinerea la putere a lui Vladimir Putin teoretic până în 2036, notează AFP.

Reforma a fost susţinută de 160 de senatori ai Consiliului Federaţiei, cu un vot împotrivă şi trei abţineri. Textul mai trebuie aprobat de parlamentele din două treimi ale regiunilor ruse, înainte de a fi supus votului popular al ruşilor, pe 22 aprilie.

Textul votat conţine amendamentul adoptat în ajun de deputaţi pentru a „reporni” contorul mandatelor prezidenţiale, ceea ce i-ar da în teorie lui Vladimir Putin dreptul de a candida în 2024 şi apoi în 2030.

Vladimir Putin a luat pe toată lumea prin surprindere în ianuarie anunţând o amplă reformă constituţională, percepută ca un mod de a păstra mijloace pentru menţinerea influenţei sale după 2024.

El a luat din nou ţara prin surprindere marţi, anunţând în cele din urmă că este favorabil ideii de a relaxa regulile de limitare a mandatelor, notează AFP.