REACȚIA ministrului Justiției, după pierderea fondurilor UE: Trebuie să ne facem temele și să nu admitem aceleași greșeli în viitor

1
38

Ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, a venit cu precizări referitor la decizia UE de a suspenda finanțarea pentru reforma justiției din țara noastră. Demnitarul spune, citat de politics.md, că restanțele din 2014-2015, care au determinat această pierdere de fonduri, au fost lichidate în următorii doi ani și că autoritățile își fac temele, ca să nu admită greșeli de genul celor făcute în trecut.

”Trebuie sa fim corecți, clari și să nu ne lăsăm antrenați în speculațiile care au fost lansate azi de mai multe surse în privința cauzelor și motivelor unei astfel de decizii și fac urmatoarele concretizări:

  1. În anii 2014 și 2015 autoritățile din Republica Moldova NU au arătat un angajament suficient pentru a implementa reforme în sectorul justiției și nu este vorba despre un anumit coleg sau altul;
  2. Restanțele anilor 2014 și 2015 au fost inlăturate în anii 2016 și 2017 și despre aceasta arată toate rapoartele pe Strategia Reformei a Sectorului Justiției;

Trebuie să ne facem temele și să nu admitem aceleași greșeli în viitor, chiar dacă alt partid a fost la guvernare”, a scris Vladimir Cebotari pe Facebook.

În perioada 2014-2015, Ministerul Justiției era condus de exponenți ai Partidului Liberal Democrat din Moldova, din care a făcut parte și actualul lider al Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu.

1 COMENTARIU

  1. mda, si cu toate ca au fost implimentate acele restante, deja, banii tiu tiu
    iar Maia, care era atunci in pldm, si insusi PLDM-istii tac ca kktu-n iarba si se fac ca nu au fost ei atunci in capul guvernarii si a acestor ministere!

LĂSAȚI UN MESAJ