Restanțierii vor putea susține probele la BAC

0
73

Peste 4000 de candidați restanțieri vor putea susține probele de BAC în 14 Centre de Bacalaureat, în cadrul sesiunii suplimentare. Centrele au fost aprobate astăzi de către Comisia Națională de Examene, transmite moldpres.md.

Potrivit Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, 9 dintre aceste centre vor fi instituite în mun. Chişinău, 2 – în mun. Bălți și câte unul la Cahul, Comrat și Edineț.

Totodată, au fost aprobate 15 Comisii Republicane de Evaluare pentru sesiunea suplimentară. Din acestea vor face parte 169 de profesori evaluatori.

Iată graficul sesiunii suplimentare a examenului de bacalaureat:

– pe 16 iulie va avea loc proba la ”Limba şi literatura română pentru alolingvi”, la care s-au înscris 208 candidaţi;

– pe 17 iulie se va desfășura proba la ”Limba de instruire”, la aceasta fiind admiși 572 de candidaţi;

– pe 18 iulie  va avea loc proba la ”Limba străină”, la care s-au înscris1521 candidaţi;

– pe19 iulie se va desfășura proba la ”Disciplina de profil”, la care s-au înscris cei mai mulți candidați – 2770;

– pe 20 iulie va avea loc ultima probă – ”Disciplina la solicitare”, la care au fost admiși 583 candidaţi.

Probele de examen vor începe la ora 10:00, iar rezultatele sesiunii suplimentare vor fi afișate în Centrele de Bacalaureat pe data de 25 iulie.