SCANDAL! Un cetățean rus a fost arestat în Norvegia, sub acuzaţia de SPIONAJ

0
44

Autorităţile norvegiene au anunţat duminică arestarea unui cetăţean rus sub acuzaţia de spionaj, informează AFP, care preia presa locală, notează Radio Chişinău.

Suspectul a fost reţinut vineri seara pe aeroportul din Oslo. El este bănuit de „activităţi de informare ilegală”, cu ocazia unui seminar parlamentar organizat joi şi vineri la Oslo, cu participarea a 34 de ţări. Bărbatul în vârstă de 51 de ani a fost arestat preventiv sâmbătă, pe termen de două săptămâni, a declarat agenţiei France Presse un purtător de cuvânt al serviciului de securitate norvegian (PST).

Ambasadorul Rusiei în Norvegia a reacţionat pe pagina sa de Facebook: „Apreciem că reţinerea şi arestarea sunt inventate sub un pretext ridicol”.

Faptele de care este acuzat cetăţeanul rus se pedepsesc potrivit legii norvegiene cu până la trei ani de închisoare.