Scandalos, copil torturat la grădiniţă, fiindcă nu a vrut să doarmă. Educatoarea i-a smuls părul din cap

0
99

O educatoare din Oradea este acuzată că i-a smuls părul unui baieţel de 5 ani pentru că a refuzat să doarmă la prânz. Femeia recunoaşte totul, dar susţine că a fost un accident, scrie rtv.net.

Părinții copilului au depus deja o plângere la Inspectoratul Școlar Bihor. Educatoarea spune însă că regretă incidentul şi că nu a vrut să-i facă niciun rău micuţului.

Este un copil pe care îl iubesc şi am făcut poate mai multe decât am făcut pentru ceilalţi copii. Din decembrie, eu îi plătesc grădiniţă. Abia în martie, mama mi-a dat o mică parte din bani„.

Toate aceste explicaţii, dar şi plângerile părinţilor, vor fi prezentate în faţă Comisiei de Disciplină. Mai apoi, Inspectoratul Şcolar Bihor va stabili dacă va aplică sancţiuni în acest caz.