Șeful Serviciului Fiscal Federal, Mihail Mișustin, a devenit noul prim-ministru al Rusiei

0
30

Președintele Rusiei Vladimir Putin l-a numit pe șeful Serviciului Fiscal Federal Mihail Mișustin drept nou prim ministru al Rusiei, la scurt timp după ce Dmitri Medvedev și guvernul său și-au dat demisia în urma apelului lui Putin pentru modificări ample ale constituției, notează Europa Liberă.

În vârstă de 53 de ani, Mișustin a lucrat în guvern din 1998. El a fost șef al Serviciului Fiscal Federal din anul 2010.

Putin a folosit discursul său anual de stat din națiune din 15 ianuarie pentru a solicita un referendum privind modificările constituționale importante care să consolideze puterile parlamentului înainte de sfârșitul mandatului său în 2024.

Observatori politici spun că alegerea lui Putin pentru Mișustin, care nu are nicio greutate politică, indică faptul că nu va juca un rol independent.

Putin a depus candidatura lui Mișustin la parlament pentru aprobare iar votul va avea loc în termen de o săptămână.

Putin a spus în discursul său către Adunarea Federală a Rusiei că Constituția țării din 1993 ar trebui modificată, inclusiv acordînd Dumei de Stat – camera inferioară a parlamentului – dreptul de a numi miniștri de cabinet și premier, o putere care aparține în prezent președintelui.

În același timp, Putin a spus că Rusia trebuie să rămână o „republică prezidențială puternică”, cu un președinte care să își păstreze din puteri, cum ar fi dreptul de a demite prim-ministru și miniștrii cabinetului, precum și de a numi funcționarii cei mai impportanti în domeniul apărării și securității.

Putin intenționează să creeze și funcția de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei și că postul îi va fi oferit lui Medvedev, scrie agenția Interfax.

Rusia a organizat ultima dată un referendum în 1993, când a adoptat constituția sub predecesorul lui Putin, Boris Elțin.

Putin a sugerat, de asemenea, modificarea cerințelor pentru a deveni președinte, spunând că orice viitor președinte rus ar fi trebuit să trăiască în țară cel puțin 25 de ani și să nu aibă cetățenie străină sau reședință în stăinătate.

LĂSAȚI UN MESAJ