Serviciile secrete ruse au dezvoltat rețele de agenți sub forma organizațiilor de ”reconstituire istorică”

0
183

Începând cu anul 2012, serviciile speciale ruse au depus eforturi intense pentru formarea de unitati de lupta paramilitare pe teritoriul Ucrainei, mai ales în regiunile din sud-estul țării, a declarat președintele Radei Supreme de la Kiev, deputatul Andrei Parubi, în timpul audierilor in procesul în care este judecat fostul președinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici, scrie TSN.

„Așa cum am aflat în timpul șederii mele la Lugansk, unde am fost negociator, inclusiv cu separatistii,  din 2012 pe teritoriul Ucrainei, în special în regiunile de sud-est, a fost formata o rețea de organizatii controlate de serviciile de securitate ruse care, sub masca reconstituirilor istorice al celui de-al Doilea război mondial, pregateau luptatori și aveau planuri detaliate pentru capturarea administrațiilor locale, autoritățile locale și, astfel, să pregătească terenul pentru introducerea trupelor rusești”, – a subliniat Parubi, citat de paginaderusia.ro.

Potrivit declaratiei oficialului, astfel de rețele au existat în regiunile Donețk, Lugansk, Harkiv, Zaporijia, Nikolaev, Odesa și Herson.

„După cum am aflat mai târziu, membrii acestor grupuri nu se cunosteau intre ei, fiind in legatura directa cu coordonatori din serviciile speciale rusești. Activarea efectivă a acestor grupuri se facea numai la ordinul direct venit din Rusia, de la serviciile speciale rusești“, – a adăugat el.