Tiraspolul ISI UMFLA MUSCHII: Exerciţii MILITARE cu muniţie reală în regiunea separatistă Transnistria

0
373

Aproximativ 400 de militari ruşi au efectuat, miercuri, exerciţii cu muniţie reală în regiunea separatistă moldoveană Transnistria, anunţă Comandamentul districtului vestic al armatei ruse. Aproximativ 400 de militari ruşi şi 30 de vehicule au participat la exerciţiile cu muniţie reală.

image-2015-04-22-19981936-0-militari-americani-exercitii-romania

„Militarii au simulat respingerea unui atac din partea unor grupuri subversive”, a declarat miercuri colonelul Oleg Kocetkov, purtătorul de cuvânt al Comandamentului districtului vestic al armatei ruse, potrivit Mediafax.

Kocetkov a precizat că viitoarea rotaţie a militarilor care fac parte din contingentul rus staţionat în Transnistria va avea loc în octombrie.

În ultimele luni, trupele ruse din regiunea separatistă moldoveană Transnistria au efectuat numeroase exerciţii militare, în contextul tensiunilor dintre Occident şi Rusia din cauza crizei din Ucraina.

Contingentul militar rus din Transnistria, care are misiunea de menţinere a păcii, are aproximativ 2.000 de militari.