Traian Băsescu, prins când încălca legea! Fostul președinte riscă să fie sancţionat

0
25

Fostul președinte al României Traian Băsescu a revenit din vacanță și a fost prins când a încălcat legea. El se afla la mare, la Neptun, unde se desfășura cea de-a patra ediție a Școlii de vară a tinerilor populari, un eveniment al Organizației de tineret a PMP, fostul șef de stat fiind fotografiat când fuma într-un local, scrie realitatea.net.

Potrivit legii, Traian Băsescu ar putea primi o amendă de la poliția locală de 500 de lei, iar localul din Neptun ar putea primi o sancțiune de 5.000 de lei.

Sâmbătă are loc şedinţa Consiliului Naţional al partidului, dar şi o dezbatere cu europarlamentarul Siegfried Mureşan, cu tema „Re:fresh Europe”.

Tot în cursul zilei de sâmbătă, membrii Organizaţiei de Tineret a PMP vor avea o întâlnire cu preşedintele formaţiunii, Traian Băsescu, care le va vorbi despre viziunea politică a Partidului Mişcarea Populară.