Tulburător. Un medic se află în arest preventiv după ce poliția l-a prins făcând un lucru JENANT!

0
41
Şeful secţiei de Medicină Internă din cadrul Spitalului Militar din Timişoara, a fost trimis în judecată de DNA pentru infracţiunile de luare de mită, trafic de influenţă şi fals intelectual în formă continuă. Acesta se află în prezent în arest preventiv, scrie evz.ro.

„În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În contextul în care, în rândul personalului Penitenciarului Arad s-a constatat o intensificare a preocupărilor legate de încetarea raporturilor de serviciu prin pensionare medicală, în perioada 26 septembrie – 15 octombrie 2018, inculpatul, în calitatea menționată mai sus, a primit de la două persoane care doreau să se pensioneze anticipat în modalitatea amintită, suma totală de 3.400 lei.

De asemenea, medicul a mai pretins de la aceleași persoane 300 lei și o sumă neprecizată de bani pentru a-i determina pe membrii comisiei de expertiză din cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență Timișoara să decidă pensionarea celor două persoane din motive medicale.

Pentru a crea aparența că persoanele respective sufereau de afecțiuni care permiteau această modalitate de încetare a raporturilor de serviciu, medicul Poșiar Eugen Silviu și asistenta Iliuță Elena Corina au făcut mențiuni nereale în dosarul medical al celor două persoane (internări fictive, presupuse proceduri medicale, etc.)

În cauză s-a instituit măsura asiguratorie a sechestrului în ceea ce privește sumele de bani ridicate de la inculpatul Poșiar Eugen Silviu, respectiv 156.950 de euro, 6.480 lei, precum și asupra a două monede din metal prețios în valoare de 5.200 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Timiș cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză”, se arată într-un comunicat al DNA.